demijloc
sunt putini oameni care au suflet. serios. nu care au suflet in sensul de bunatate, ci in sensul de viata. ati vazut ca sunt din ce in ce mai putini oameni vii in jurul nostru? care sa aiba pofta de viata, care sa traisca, sa nu se victimizeze si sa nu se lasa devorati de suferinta lor? sunt putini. mai sunt unii… te uiti la ei si te privesc in ochi cand iti vorbesc. e lucru mare… apoi, pe masura ce vorbesti cu ei vezi ca au licarul acela in priviri care inseamna viata. la unii e mai aprins si ochii parca sunt o flacara ce iti transmite caldura, bucurie, puls. la altii abia palpie si nu poti sa nu te intrebi ce se intampla: e pe moarte sau acum creste?
cel mai trist, insa, dupa umila mea convingere, este cand vezi un suflet incatusat. Ii stii potenta si valoarea, ii simti sau i-ai simtit flacara si acum il vezi incatusat. sa fii liber si dintr-o data sa te inchizi intr-o colivie, avand oricand puterea sa pleci si alegand sa ramai acolo constient ca sufletul moare dar bucuros pentru alte calduri marunte si trecatoare.
citind un articol impartasit pe facebook de mihnea maruta, mi-am amintit de un prieten bun cu care am lucrat la ziar, de discutiile faine si de umorul misto pe care il impartaseam. imi amintesc de flacara din privirea lui care a aprins-o pe a mea de cateva ori cand incepea sa paleasca. era un om frumos. un refugiu cand aveai nevoie, un condei incredibil, un om care simtea, traia, gandea… era o cascada. Presa locala, insa, nu platea niciodata suficient pentru o familie, un copil… etc… si prietenul meu a plecat contopist intr-un loc bugetar. acolo spiritul i-a fost incatusat. sigur ca el putea alege sa plece oricand, sa se intoarca la ziarele care nu aveau nici ele redactori de vreun leu… dar siguranta si caldura locului de munca, venitul stabil si pe cartea de munca, compromisul asta pe care l-a facut pentru nevasta, pentru copil… l-au facut sa raman contopist la spital. ca orice lucru pe care nu l-a exrsat spiritul i-a amortit la inceput, apoi i-a anchilozat, i s-a micsorat si usor-usor s-a stins… mai palpaie din cand in cand si el constient de tot ce a avut si a pierdut a ramas blazat, privind cu drag si caldura catre cei care intr-un fel sau altul isi pastrau spiritul aprins.
posturile mele nu au finalitate. asa mi-a zis fratele meu. ca ma ridica si ma cladesc si ma duc undeva si cand sa ma izbeasca de pamant… mai putin. se poate. cumva, de data asta as vrea sa am o finalitate postica! 
) tineti bine de sufletul vostru cei care il aveti. traiti voi viata nu lasati viata sa va traiasca si fiti puternici in spiritul vostru liber si viu!
[...] mai sunt unii… te uiti la ei si te privesc in ochi cand iti vorbesc. e lucru mare… apoi, pe masura ce vorbesti cu ei vezi ca au licarul acela in priviri care inseamna viata. la unii e mai aprins si ochii parca sunt o flacara ce iti transmite caldura, bucurie, puls. la altii abia palpie si nu poti sa nu te intrebi ce se intampla: e pe moarte sau acum creste? [citeste continuarea]” [...]
da, cand am scris m-am gandit ca s-ar putea sa nu fiu prea clar aici in formulare… cand vezi un lucru mic… o flacara mica… nu stii daca focul a fost.. a ars… si flacara acum se stinge sau daca focul de-abia a pornit si e mica flacara pentru ca acum isi ia avant. tu vezi numai ca e o flacara mica… desigur, daca te uiti in jur si observi celelalte elemente (cum ar fi jarul sau lipsa lui, lemnele intregi sau lipsa lor etc) iti dai seama daca flacara se stinge sau de-abia acum se aprinde, dar in ochi… vezi un licar si … astepti o vreme sa vezi… moare sau prinde elan!
… altfel… multumesc mult ca ma citesti… 
esti un tip rabdator! 
Ti-am dat eu like!
…problema asta e, ca sunt tot mai multi in jur…te inconjoara, te sufoca…vad privirea aceea mata, fara viata, tot mai des…mi-e greu sa ma obisnuiesc. Cateodata ma simt eu ciudata..:-) Felicitari! Sunt prima oara aici, o sa revin.
iti multumesc frumos pentru aprecieri! serios!
te mai astept! 
Sunt prea multi oameni pe lumea asta care traiesc incatusati din varii motive.Din frica de a se exprima,din frica de a pierde o stabilitate de multe ori mizera pe care si-au cladit-o cu greu si de aici se intrezareste tristetea cu care tariesc fiecare zi…
Despre ei vorbesc si despre mine o data cu ei… Nu exista jumatati de libertate. Poti sa te amagesti ca nu esti chiar incatusat dar de fapt poate, cel mult, ai lantul putin mai lung. Esti la fel de incatusat daca nu esti liber! Complicat cu libertatea, dar rasplata e uriasa… Parca asa imi amintesc!
scrii fain.. simti fain
Venind din partea ta, voi face un lucru rar vazut la mine: ma inclin cu smerenie si iti multumesc! Savurati toti clipa asta pentru ca greu veti mai vedea alta,
Cat de greu e sa ramai viu! Cu cati morti trebuie sa te lupti in fiecare zi, fiecare vrand sa fure o bucatica din viata ce o ai, fiecare in parte vrand sa te faca sa fii ca ei. Cate critici pentru fiecare moment de viata, cata rautate si gelozie ca tu iti permiti sa fii viu, ca iti permiti sa nu faci compromisuri si sa nu iti vinzi viata pentru bani, statut si imagine. La un moment dat chiar iti pierzi reperele. Numai cu morti in jurul tau, ti se pare ca moartea este o cale de urmat.
Cand am citit acest articol al tau am simtit cum ma luminez, din interior cumva. Frumos, imi place acest inceput!
Pacat ca nu am like pe blog!
Scrii fain, asta ti-am mai spus. Te intreb insa: cati dintre noi ne permitem sa fim liberi, sa facem ce vrem, cand vrem, cum vrem, cu cine vrem, fara sa depindem de altii, de conjuncturi, de pareri, de nevoie, de nevoile celor dragi…etc? In general prea putini se pot bucura de asta, pentru ca asta inteleg eu prin libertate. Si prin ea iti poti mentine un spirit mereu viu. De neatins…din punctul meu de vedere.
))
p.s. Experienta pe care am avut-o in prea locala pentru 5 ani a fost intr-adevar una cu licariri in ochi
Eu cred ca multe dintre piedici ni le punem singuri pentru ca nu avem curaj sa stam drepti in fata noastra… Capul plecat, sabia nu il taie. Noi in fata constiintei noastre ne spunem asta si fiecare dat cand sabia nu ne taie capul mai scadem putin in ochii nostri. Voi scrie un post despre asta. Multam!
Ai talent, mi-a placut tare mult ce am citit si voi citi si din arhiva. Am dat si eu like, merita ca tot mai multi sa citeasca asa diamante.
Iti multumesc frumos!
bine ai venit, Denisa! Mai am cate o eroare de scris pe ici pe colo dar lucrez si la astea! 
altfel… Lectura placuta! 
Oho, din alea am si eu cu sacul. Eu am pus accent pe talent, de asta imi place cum scrii