fuga

“o lupta-i viata, deci te lupta/ cu dragoste de ea si dor” – Cosbuc

Dar ce faci cand nu mai poti? cand simti ca nu mai poti, nu mai ai suflu, nu mai ai aer. nu am fost un atlet de performanta niciodata dar am alergat de-a lungul vietii destul. Am alergat atat de mult incat am simtit ca nu mai am aer si trebuia sa ajung la cosul celalalt (la baschet). simteam cum urechile imi zvacnesc, privirea mi se intuneva, gura mea nu era suficient de mare sa traga in plamani aerul de care aveau ei nevoie, gatul mi se uscase de cat de repede trebuia sa inspir si sa expir si ma ustura si simteam cum ma clatin si sunt pe punctul sa imi pierd cunostinta. Banuiesc ca e usor sa se intample asta si in viata.

Presiunea creste, in orice loc indrepti privirea este ceva care te apasa. La serviciu nu e bine si e multa munca, mult stres, nicio sansa de schimbare sau imbunatatire. Acasa partenerul nu te intelege si il simti cum se departeaza de tine. Va certati din ce in ce mai des si din ce in ce din lucruri de mai mica importanta. Sau si mai rau simti distanta dintre voi cum creste si simti cum tot golul acesta dintre voi e umplut de nepasare. Nu gasesti un umar pe care sa iti pui capul, nu gasesti un brat pe care sa te sprijini cand te clatini. Incerci sa iti gasesti echilibrul in tine dar brusc descoperi ca departarea cea mai mare este in sufletul tau, intre tine si eu-l tau. Te simti tradat de sufletul tau, de sentimentele tale, de felul in care vezi lucrurile. Si, ametit, simti nevoia sa te sprijini de ceva dar nu gasesti nimic. Simti ca te prabusesti in interiorul tau ca intr-o grota fara fund si intr-o disperare incerci ultimul lucru pe care il poti face: fugi!

Fuga devine atunci, in gandul tau, posibilitatea ta de a te salva. Nu ajuta la nimic, nu te salveaza de nimic, dar in contextul asta o percepi ca pe ultima ta sansa. Fugi! De tot si de toate, de partenerul strain de acasa, de serviciul tampit in care te simti ca intr-o inchisoare, de tine insuti. Fugi unde vezi cu ochii, fugi fara nicio tinta, fugi cat te tine suflul. Te duci la frizer si iti tunzi parul scurt, iti faci manichiura si pedichiura si poate chiar incepi sa alergi pe banda. Iti cauti o slujba noua, o noua provocare si arunci semnale cum ca ai fi disponibil celor de langa tine. Valtoarea asta noua este ca o adrenalina care iti tine inima in miscare inca o ora, o zi, o saptamana. Totul se misca ametitor in jurul tau si faptul ca nu ai timp sa procesezi totul te face sa te simti viu.

Fuga este ultimul semn inaintea mortii. Nu fuga este salvarea. Deloc. Inchizi ochii, lasi lucrurile sa se linisteasca. Asculti bataile inimii cum se domolesc, tamplele cum inceteaza sa zvacneasca si privirea cum se clarifica. Deschizi ochii si vezi locul unde esti tu si care e relatia cu cei din jur. Unde esti tu cu ei. Iti stabilesti rapoartele corecte si faci un pas in spate. Ca la un joc de sah incepi sa iti faci strategia si sa faci miscarile, mutandu-te in primul rand pe tine in patratelul in care esti sigur. Poate ca unele din schimbari sunt la fel, dar… sunt facute cu luciditate.

Sah – mat! Ai invins din nou! Viata nu a reusit sa te bata nici de data asta. Inchizi ochii  multumit si zambesti cu linistea si increderea castigatorului. Te amuza acum gandul ca macar o secunda ai crezut ca fuga poate fi solutia…