Imi amintesc, pe bune. Lucram la Judecatoria Slatina si presedintele Tribunalului (instanta sefa cum ar veni) era un comunist batran si inchis la minte dar care se credea democrat. Ne-a tinut o sedinta in care ne-a adunat pe toti in sala mare a judecatoriei si ne-a predicat comunist despre cum ar trebui sa crestem eficienta in dosare si spanacuri din astea. Cred ca ar fi putut vorbi la fel de bine despre eficienta dosarelor judecate pe rol, ca si despre cresterea productiei la hectar si nu ar fi schimbat decat maxim 10 cuvinte (tehnice) din discursul lui. Ascultam mirat despre cum poate un presedinte de tribunal, seful instantelor pe judet cum ar veni sa vorbeasca intr-un asa limbaj de lemn. Daca ii interziceai 100 de cuvinte ramanea mut. In fine… la sfarsit el ne invita pe noi sa ne spunem punctul de vedere si ce ar putea face el in calitatea lui de sef suprem sa ne usureze noua munca. Ne-a invitat si NIMENI nu a vrut sa vorbeasca. Eu aveam cateva lucruri de zis dar cum pozitia mea nu era tocmai agreata (eu nefiind in standardele lui Buca – asa il chema, frate… Buca ce ai cu omul – de lucru) m-am abtinut. Timid si speriat un coleg a incercat sa spuna ceva despre frigul infernal pe care il suportam in vremea aia (bateam in sala cu manusi in mana) ca era iarna. Frate, omul a ascultat dandu-i curaj saracului coleg sa vorbeasca si dupa ce a terminat a sarit efectiv pe el cu o tirada de invective si argumente care sa ii demonstreze colegului ce imbecil e ca, desi nu se spusese inca pe vremea aia, el descoperise primul ca iarna nu-i ca vara.

Sunt multi oameni din astia. De fapt, cred ca iti trebuie un caracter puternic si o integritate mare sa accepti din prima, in mod direct o critica oricat de constructiva sau mai putin constructiva ar fi ea. De multe ori ma surprind fiind la randul meu marunt si reactionand defensiv cand cineva incearca sa imi faca vreo critica despre orice aspect din viata mea. Imi dau seama repede, insa, ca nu e vorba despre a-l convinge pe omul respectiv ca nu are dreptate si ca ala e punctul lui de vedere de care eu pot sa nu tin cont deloc, dar care poate fi impartasit si de altii si pe care macar ar trebui sa il evaluez.

Important e cum asculti si cat din ce iti spune cel din fata ta. Asta incerc sa invat si sa ma educ in sensul acesta… stiu ca multi oameni vor fi fericiti cand imi va iesi bine de tot!

In primul rand este la fel de superficial ca viata. Popularitatea fiecaruia pe facebook depinde intr-o foarte mare masura de cum arata persoana respectiva. Esti un fotomodel (sau ma rog ai pozele unui fotomodel acolo) ajungi la 1000 de prieteni imediat. Oameni pe care nu ii cunosti, prieteni ai prietenilor si asa mai departe stiti voi, baietesti din alea… “ba, sa mor io, am gasit-o pe una buna pe profilul lui mario… da, frate… buna buna… nu stie nici el cine e ca a luat-o de pe profilul unui coleg de la birou dar iti zic fratie… bunaciune ceva de speriat…” si uite asa ingrosi randul primei mii de prosti din profilul ei.

In al doilea rand… serios… eu nu cred ca eu ar trebui sa am 400 de prieteni. nu cred ca ar trebui sa stiu ce face fiecare om care a trecut vreodata prin viata mea. asta presupunand ca eu ii stiu pe toti cei care sunt in lista mea. nu vreau sa le citesc wallurile la toti, nu vreau sa stiu ce fac toti, cati dinti au copiii lor, care sunt trairile si starile metafizice prin care trec, nelinistile lor si problemele existentiale. asta cu atat mai mult cu cat oricum sunt false si sunt puse acolo numai sa arate fiecare ce sensibil e, ce ganditor e, cum fiecare e o o trestie ganditoare.

dar ce iti ia facebook-ul de fapt si ustura cel mai tare este bucuria revederii. Am fost colegi de liceu, nu ne-am mai vazut de 10 ani. e normal sa fie asa. viata ne-a dus pe carari diferite, avem alti prieteni acum, ne-am dezvoltat diferit, profesam lucruri diferite. Unul e mare si tare, altul insurubeaza zilnic piulita lui. Amandoi sunt eroi in felul lor. Fiecare isi vede de viata lui, de valorile lui, de preocuparile lui. Ne intalnim pe strada dupa 10 ani… Saluuuuuuuuut! Cornele! Ce faci Cornele? Ce mai faci? cum esti? Profesor de geografie, raspunde el si discutia se infiripa… ai copii? nu ai? cati? ce varste au? tu ce lucrezi? Auzi… ce mai stii de… dar de… am auzit ca … a ajuns mare consilier local… si uite asa, ai stat 45 de minute de vorba si nici nu stii cand a trecut timpul. Daca pe Cornel l-as avea la prieteni la facebook, as sti exact cati copii are, unde lucreaza si chiar ce mananca zilnic si as mai sti si care sunt dilemele lui in viata in momentul asta. Eu nu vreau asta. Viata e frumoasa pentru ca fiecare etapa a ei vine cu un alt val de prieteni. Eu am acum maxim 4 prieteni comuni cu cei pe care ii aveam acum 7-8 ani. Maxim! Cu care sa ma intalnesc la fel de des, cu care sa vorbesc si despre care sa imi pese sa stiu la fel de multe. Ceilalti au luat-o pe alte cai si e normal sa fie asa. Nu inseamna ca nu ma bucur sa ii revad, sa vorbesc cu ei, sa ii redescopar, dar bucuria asta imi e furata de multe ori de facebook. Poate ca voi renunta la feacbook si voi ramane cu prietenii mei fizici din viata mea fizica. Voi alege poate sa traiesc si sa descopar bucuria revederii de fiecare data cand imi reintalnesc prietenii!

Eu nu pot sa strang 600.000 de dolari in 3 luni, eu nu pot sa scriu un bestseller, eu nu pot sa te pun pe tine pe coperta lui Esquire. EU nu pot! M-am declarat invins si nu te baza pe mine. Sunt cinstit si iti zic de pe acum.

Acestea sunt ratustele noastre. La fel ca si ratusca cea urata, cu frica in suflet, cu temeri uriase de noi insine in primul rand plecam pe apa. Plutim o vreme, cautam lucrurile frumoase ale vietii, pe care incercam sa le gasim in lucrurile mai neimportante pentru ca noi suntem ratatii, noi suntem second best-ul. Gasim frumusetea intr-o floare… gasim farmecul intr-un cerc pe care o picatura de apa il face, susurul apei ne trimite spre noi insine sa incercam sa descoperim.

Pana cand, la un moment dat din aceste lucruri marunte care ne imping in noi insine, gasim anumite resurse pe care nu le banuiam si ca o furtuna de culori, ca un uragan de sunete, ca un vulcan de energie…se intampla… ratusca cea urata se transforma in lebada. Priveste mirata fara sa inteleage bine ce se intampla, de unde ii vine acest succes pe care nu l-a gandit si pentru care nu s-a pregatit si merge bucuroasa si triumfatoare in fata ei insasi si tranteste cu bucurie si satisfactie pe birou Esquire. A luat coperta! Bravo!

Daca aveti exemple despre ratuste transformate in lebede… liber la comentarii!

Asadar, daca vreti sa complimentati pe cineva si ii spuneti ca are memorie de elefant… de fapt il faceti un ciudos, un ranchiunos, un dugos… dar nu despre asta e vorba, ca fiecare e liber sa isi jigneasca prietenii in ce fel vrea el (fiecare, cum ar fi).

Eu vreau sa vorbesc despre oameni care chiar au memorie de elefant. Stiti proverbul acela ca daca ii dai de zece ori dar nu ii dai o data el te tine minte ca nu i-ai dat, nu ca i-ai dat de zece ori. Ei bine, avand vreo doua trei ore la dispozitie am cugetat (printre altele, serios) si la asta: care sunt oamenii care au memorie de elefant!

Daca te duci la restaurant si lasi bacsis bun sau normal, cu siguranta chelnerul te va uita, dar daca ii dai un bacsis prost, te pricopsesti cu o probabilitate mare sa primesti in salata si o flegma care sa iti sareze mancarea… sau in ciorba sau pe friptura… pentru ca eu cred ca ei, chelnerii au memorie de elefant!

Un doctor pe care il consulti ca sa il lasi sa te consulte, de asemenea, cred eu, te va tine minte data viitoare cand vii la el daca nu i-ai pus plicul deloc sau in plic prea putin. Asta este oarecum si verificata, cu un doctor care a tratat-o pe maica-mea si dintr-o echipa de trei, singurul care a tinut-o minte si a salutat-o peste vreo trei luni cand a intalnit-o din nou in spital a fost cel care nu a primit nimic. “ce memorie de elefant aveti”am vrut sa ii zic dar mi-a fost teama ca stie sensul si imi da peste nas…

Mecanicul auto… pe el doamne-fereste sa il superi cumva nedandu-i spaga cuvenita. Ala te va tine minte si daca schimba service-ul in care lucreaza de patru cinci ori… cu siguranta vei avea la schimbul de ulei in loc de unul nou, un ulei folosit de la alta masina… si altele… stiti si voi povestile nu vi le mai spun. Eu, pentru ca sunt special, am si un talent sa scot din om memoria de elefant. Avem probleme cu o masina pe care o reparam la un service de fite. Acolo aia ne iau bani de fiecare data pentru a repara problema, ne spun ca gata e rezolvata si peste 3 saptamani suntem din nou la ei cu problema. Schimbam iar tot, pe banii nostri si din nou in trei saptamani ne ducem la ei sa ne mai taie o factura identica… amuzant daca nu ar costa! Intr-o zi, enervat, i-am zis domnului (nu aluia cum am vrut sa scriu initial): “Prietenule, daca nu ne rezolvi problema, eu nu vad niciun impediment sa vorbesc cu seful tau, cu seful sefului tau, cu seful sefului lui, pana ajungem la GM-ul pe Romania si daca nici ala nu ne ajuta, ajungem la ala din Germania. Eu stiu de service-uri care au pierdut licenta brandului interanational urias (cum era si cazul acum) sub care lucrau din mai putin de atat”. Evident ca nu stiam, dar se pare ca ei stiau ca s-au miscat mai agil si…tot nu au rezolvat problema. Mai mergem inca la ei. Dar, cu siguranta, omul acela are o memorie de elefant cand vine vorba de mine….

Alte meserii in care iti dezvolti aceasta memorie: camatar (sau bancher), frizer, coafeza, manichiurista, vanzator…nu mai stiu… mai spuneti si voi…

Este interesant cum suntem construiti: daca faci cuiva bine ani de zile si o data nu il poti ajuta…. el aia va tine minte. Dar si mai rau, cum lucrez eu intr-o editura… daca ma ajuta cineva si imi solicita niste carti in schimb, iar eu i le dau pe toate mai putin UNA SINGURA, sunt sigur ca data viitoare cand voi apela la el va gandi: “da-l ma dracu’…l-am rugat sa imi dea si mie niste carti si a zis ca nu poate…” desi din lista lui de poate 20 eu UNA SINGURA nu i-am dat. Asta nu mi s-a intamplat inca, dar atat de sigur sunt ca asa ar fi ca va voi confirma cand va fi cazul.

Concluzia… 1) fiti atenti cui spuneti ca are memorie de elefant si in ce fel si 2) oamenii vor avea memorie de elefant asa ca… nu ezitati sa scuipati seminte in capul lor inainte sa scuipe ei in al vostru! )))))

Partea cea mai frumoasa este ca era in anul 2002 cand inca mai puteai face orice voiai. In plus, noi fiind la Slatina eram si mai greu de controlat de catre sefii cei mari. Eu aveam un sef, un tip foarte misto dar care locuia in Bals si nu se trezea pana terminam eu emisiunea. Plus ca la Bals se prindea mai repede ProFm Craiova…deci… eram stapan. Ce inseamna asta? Nu multe dar suficient. Daca ma trezeam intr-o dimineata si in timp ce imi faceam dus imi intra in cap o melodie, mii de oameni (poate chiar mai mult) ascultau melodia aia pentru ca asa aveam eu chef. Era un sentiment frumos! La fel cum era un sentiment frumos sa sune telefonul sau sa primesc cate un sms… “Auzi, bag-o p-aia cu… ! M-am trezit azi cu chef sa o ascult!” Si eu “o bagam” si eram fericit.

Dar radioul este mai mult decat muzica pe care vrei tu sa o asculti sau pe care te roaga prietenii tai sa o asculte. Radioul este ceva viu. Plecam la 6.30 de acasa si mergeam pe jos pana la radio. Orasul era inca pustiu. Ma opream si luam ziarele pentru revista presei si imi continuam drumul spre radio. Urcam scarile din spatele Casei de Cultura a Sindicatelor, ajungeam pe coridorul lung si intunecat. Ajungeam la birou, descuiam bajbaind, intram si aprindeam lumina. Singur in birou! Neoanele se aprindeau cu acel zgomot specific pe care te obisnuiesti sa il ignori in timp si ma indreptam in timp ce ele inca palpaiau spre cabina. Aprindeam lumina si ma asezam in scaun. Deschideam mailul, vedeam playlistul si il incarcam in “raduga”. Asa se numea softul pe care il foloseam atunci. Faceam ceva exercitii de incalzire a vocii si apoi se intampla. Luam castile si le puneam pe urechi, trageam microfonul in fata ochilor si… eram regele lumii… nimic nu mai conta! Nici saracia tarii, nici saracia mea, nici proteste, nici sustineri, nici mizerie, nici lux… nimic! Eram rege peste un regat intreg si putea sa cada toata casa de cultura pe mine si nu m-as fi ridicat de acolo sa pierd sentimentul acela. Este o emotie care te patrunde, o aroganta, o putere, un sentiment de … varful lumii sau buricul pamantului… este senzational!

” ‘neata truditori! Sunt Mario Demezzo si va salut pregatit sa incep o noua zi alaturi de voi! haideti sa o facem exceptionala impreuna… “

- jandarmii? Nici atat! Ei saracii sunt aproape nevinovati! De 15 ani si mai bine ei nu au fost confruntati cu astfel de situatii. Stiti cu totii ca teoria e buna dar practica ne omoara. Asa cum nu sunt in stare sa gestioneze o singura galerie, va dati seama ca e de inteles sa fie incompetenti si sa nu faca fata celor trei galerii la un loc (sau si mai multe)! Ei nu stiu pe cine sa calce in picioare, nu stiu cum si cred ca cei mai multi sunt cacati pe ei de frica, altfel eu nu imi explic de ce nu le rup capul alora care merita. Nu inteleg de ce baga in dube oameni care protesteaza pasnic si nu inteleg de ce sunt atat de ingaduitori cu aia care dau foc in strada. Ei clar nu castiga nimic, nici macar experienta! Dimpotriva, la cat au pierdut jandarmii in imagine, nu o sa se spele nici macar cu demisii in masa!

- opozitia? Poate ei castiga ceva. Dar nici ei mare lucru! Ultrasii le strica si lor ploile si mai iau din patina aia de autenticitate a protestului. Ei speculeaza si incearca sa profite putin dar cea mai buna dovada ca nici opozitia nu castiga este nota de rezervare pe care psd-ii cu experienta au afisat-o fata de ce s-a intamplat. Guzganul de antonescu a inchitit galusca repede fara sa mestece sau sa digere. El repede a sarit sa isi asume cumva protestele, sa incurajeze, sa zica el ca iese in strada…din astea…pesedeii…ati vazut…mai rezervati, mai sa astepte putin, mai sa vada incotro cade moneda, pe ce fata. Deci, nici opozitia nu prea castiga!

- puterea? Cred ca nici nu are rost sa argumentez de ce nu castiga nimic puterea!

- protestantii? Ei bine, aici avem de discutat mult! Eu cred cu tot sufletul meu ca oamenii au dreptul sa protesteze. Eu cred ca acesta este dreptul cel mai important pe care il avem in urma revolutiei: faptul ca daca ne nemultumeste ceva, putem sa iesim in strada si sa spunem asta. Sa urlam daca vrem, sa scandam daca vrem, sa strigam. Nu mai e nevoie sa ne intalnim cate doi maxim trei si sa vorbim cu vocea inceata, nu mai e nevoie sa ascultam in soapta europa libera sau sa facem bancuri pe la colturi, domol sa nu ne prinda vreun securist. Putem chiar sa urlam ce avem de urlat! Atat timp cat nu sunt fara violente totul e perfect in regula! Castigul lor este ca arata o nemultumire care s-a acumulat in timp, arata o frustrare pe care o au, arata ce simt ei vizavi de diferite probleme (unii despre arafat, altii despre basescu, altii despre rosia montana…etc)! Nici castigul lor, nu e insa, atat de mare. Pe de o parte pentru ca protestul lor absolut civilizat a fost ruinat de niste nemernici. Tot felul lor corect si cinstit in care au ales sa isi manifeste nemultumirea a fost anulat de niste gunoaie care au intrat cu bocancii plini de jeg. Pe de alta parte iarasi nu au castigat pentru ca probabil ca mare lucru nu se va schimba pana la alegeri. Acolo va fi ocazia lor sa arate protestul cel mai autentic (sic!).

- castiga tara, Romania? Asta in niciun caz. Gadea zicea in seara asta cu mandrie ca toata Europa a fost cu ochii pe noi. Eu nu cred ca asta ne ajuta. Noi ca tara aveam o imagine destul de buna in relatie cu criza. Nu suntem langa ungaria, nu suntem langa grecia sau portugalia. Poate ca europa se uita cu un inceput de respect pentru noi. Am dus masurile de austeritate destul de bine si ne uitam cu speranta spre anul care a inceput. Acum, am intrat alaturi de tarile in criza si panica a fost ca un steag rosu pentru toata lumea.

- oamenii castiga? Nici asta nu cred. Cei care nu au facut revolutie clar nu sunt interesati, cei care au facut pe facebook…au fost o furtuna intr-un pahar cu apa…au fost asa mai mult intr-un grup pe twitter. Dimpotriva. Oamenii pierd cred cel mai mult. Pentru ca toate manifestarile au repercursiuni directe in cash flowrile companiilor, in proiectiile bugetare sau ajustarile bugetare sau cum s-or numi ele. Eu cred ca toate uzinele au devenit dintr-o data mai sceptice si mai pesimiste si asta se va vedea.

Si atunci? Cine castiga frate? Cui prodest?
Cineva trebuie sa castige. Poate o forta mult peste noi care doreste sa ramanem ingenuncheati in fata … Lor! Cine or fi ei si lor… Nu stiu! Daca stiti voi, va invit sa imi spuneti. Ceea ce mi-e clar este ca e o forta suficient de puternica sa invrajbeze pe toata lumea cu toata lumea, pentru ca asta e numitorul comun a ceea ce s-a intamplat…toata lumea a fost invrajbita cu toata lumea. Si daca ei au atata putere sa manipuleze mase si sa invrajbeasca asa de rau pe toata lumea cu tota lumea, eu imi doresc din suflet sa nu castige! Pentru ca de astia mi-e cel mai frica!
думать об этом

Parerea pro

Parerea contra

Si privitor la ce a fost la universitate, iata o parere pe care cu mana pe inima o recunosc fiind obiectiva! Am prieteni cu care am vorbit in seara asta si care ar fi oricand martori ca le-am rostit aproape la fel!

Stii, Traiane, cu unul dintre ei, poate cel mai drag mie m-am certat in 2004. E un prieten pe care il stiu din liceu, Traiane, si dupa 15 ani de prietenie mi-a zis pentru prima data asa: ” du-te in ma-ta de prost!” si mi-a inchis telefonul in nas. Stii de ce, Traiane? Pentru ca el avea incredere in tine.

Traiane, prietenul asta al meu nu e un agarici. E unul dintre cei mai destepti oameni pe care ii cuosc si, daca el ar fi fost in guvernul tau, Traiane, Romania ar fi fost asa cum si-o dorea el atunci cand m-a injurat. Stii ce imi zicea? “Ba, eu vreau ca taica-meu sa isi poata lua in patru ani un renault nou si sa arunce naiba dacia de 20 de ani pe care o are! Eu vreau sa mergem inainte!” Stii ce s-a intamplat cu tatal lui? Tot dacia aia o are, mai Traiane, numai ca acum nu mai are bani de benzina pentru ea asa ca plateste locul de parcare degeaba, pentru ca oricum nu mai misca masina de acolo! Bine ca sta in Slatina, unde poti face orice drum pe jos!

Stii, Traiane, in 2009 cand au fost alegeri, din nou nu am vrut sa votez cu tine! Deja atunci oamenii incepusera sa te cunoasca si popularitatea ta era in scadere. Dar un alt prieten pe care il iubesc enorm si care e unul dintre cei mai integri oameni pe care ii cunosc mi-a trimis intr-o seara un email in care imi spunea asa: “tu nu ai cum sa intelegi pentru ca esti tanar! Pentru mine este ca si cum comunistii ar fi din nou aproape sa puna mana pe putere! Esti un tanar cu multi prieteni si poti sa ii convingi. Te rog sa le spui sa voteze cu Basescu! Nu putem sa mergem inapoi…” in fine si mailul continua cu dorintele pe care le avea el pentru copiii lui si pentru mine, de-o seama cu copiii lui!

Stii ce am facut atunci, Traiane? Am dat un email tuturor prietenilor mei in care i-am rugat sa voteze cu tine! Nu pentru ca eu credeam ca tu te vei schimba, dar pentru ca am ales sa am incredere in intelepciunea prietenului meu! Eu nu am putut, Traiane, nu am putut sa te votez. Dar ti-am facut un serviciu. Nu am votat nici cu Geoana. Ai castigat alegerile din nou si vorbeam cu al doilea prieten al meu si el imi zicea asa: “eu am incredere in Basescu! El are o sansa istorica acum! A fost primar general, a fost presedinte…nu mai poate candida…nu mai are ce sa isi doreasca! A fost TOT ce isi poate dori un om politic. Acum sansa lui este sa ramana in istorie drept cel mai bun presedinte! Ai sa vezi ca asa va face!” Mie nu mi-a venit sa cred ca vei fi asa, Traiane, pentru ca asa cum ma pricep eu la oameni eu cred ca te vad asa cum esti! Nu m-ai inselat nici a doua oara.

Ma uit la tine Traiane si te vad singur! Nici macar cei din partid nu cred ca te mai sustin, iar lumea nici atat. Traiane, cred ca in curand vei experimenta un sentiment urat…acela pe care un comunist ar trebui sa il experimenteze: pus la zid si cu acuzarea citindu-i capetele!

Eu cred, Traiane, daca vrei parerea mea, ca tu ai avut doua sanse istorice: in 2004 cand ai avut entuziasmul tuturor oamenilor! Iti amintesti tu baile de multime de atunci? Te adorau oamenii, Traiane, se uitau spre tine ca la salvatorul lor! Aia a fost prima ta sansa istorica! Ai ratat-o cu succes alegand hoti si incompetenti in jurul tau! Daca vrei povesti despre cat de incompetenti sunt oamenii tai din teritoriu sa ma suni sa iti spun, Traiane! Sunt sigur ca nu vei avea o prolema sa imi afli numarul de telefon!

A doua sansa istorica a ta a fost in 2009, dupa rationamentul prietenului meu! Te ghiftuisei si tu si gasca ta! Veneai dupa un an de criza! Macar atunci puteai sa ai scrupule si grija fata de cei 5 milioane de oameni care te-au mai votat (cum-necum nu mai discutam!). Nici atunci nu ai facut asta, Traiane! Ma uit la televizor si vad cum un popor intreg disperat se agata de un om care a avut o bruma de corectitudine si o bruma de viziune si a facut smurd!

Traiane, eu stiu smurdul bine. Cei care ma cunosc stiu ca mereu am spus ca smurd este una dintre cele mai neetice organizatii. Metodele prin care aduna banii nu erau deloc cele mai etice. Dar ca serviciu, de asemenea am spus ca daca as avea vreodata un accident, smurd mi-as dori sa vina! Ei bine, Traiane, Arafat nu e un erou. E un om care a avut si el interesele lui, pe care si le-a indeplinit intr-un fel sau altul si care a plecat cand valurile au crescut. Dar oamenii, Traiane, oamenii au nevoie de cineva in care sa creada. In tine nu mai pot, in ponta nu au cum, in antonescu….hai serios! Atunci? S-au intors, Traiane, spre singurul care a putut in orice fel sa le satisfaca foamea de speranta. Arafat. Auzi tu, Traiane, sunt oameni care spun ca vor sa candideze la presedintie. Iti dai seama ced disperati suntem noi toti?

Traiane, ai avut doua sanse sa ramai in istorie un nume. Vei ramane, in schimb o pata si in economia timpului, Traiane, vei intelege poate vreodata cat de marunt ai fost… Un comunist!